Valea lui Stan

Canion cu pasaje amenajate de catarare

Caseta tehnica

Dificultate: ridicata

Durata / distanta: 4 ore / 8,5 km

Marcaj: punct rosu

Surse apa: curs permanent in canion, dar nu stiu daca si unde sunt izvoare

Alt min: 740 mdm, la start / sosire

Alt max: 1080 mdm, in Poiana Calugarita

Elevatie: +830 m / -830 m

Observatii: ideal pe final de vara / toamna, numai pe vreme fara precipitatii, multe portiuni expuse si suspendate, ajutate de amenajari; incaltaminte cu talpa aderenta

Acces

Accesul in Canionul Valea lui Stan se face din Transfagarasn (DN7C) din ultima serpentina in ac de par inainte de Barajul Vidraru, venind dinspre Arges. Sau 2 km dupa locul de acces catre Cetatea Poenari. Acolo, imediat dupa curba, pe marginea drumului pot fi parcate fara sa incomodeze traficul circa 5 masini.

curba de pe Transfagarasan unde se poate parca

Din Bucuresti am parcurs 177 km in 2,5 ore pe ruta Bucuresti – A1 – Pitesti – DN7C – Curtea de Arges – Transfagarasan.

Situare

Valea lui Stan este un canion sapat de paraul omonim in Muntii Frunti, o subgrupa montana mai mica si mai domoala a Masivului Fagaras, care se desfasoara in sudul celebrei creste supreme a Carpatilor nostri, tinandu-se de mana cu vecinii lor, Muntii Ghitu, de altfel in scoala eu am invatat de Muntii Ghitu – Frunti.

 

Aventura noastra

In tura aceasta am avut placerea sa raspund invitatiei unui var, altfel tradus nu a mai fost o tura conceputa de mine. Destinatia Valea lui Stan era demult pe lista mea asa ca avand disponibilitate in ziua cu pricina, am spus un DA ferm. L-am cooptat din nou si pe tata (77), care l-a varsta lui starneste admiratie pe carari de munte, daramite catarandu-se pe pasajele acestui traseu.

Ora 9:30 Am ajuns la punctul de intalnire. Am fost prima masina parcata. Sincronizarea cu ceilalti participanti a functionat la superlativ, in cateva minute eram in formatie completa de 9. Pentru un traseu ca acesta trebuie sa considerati ca timpii de parcurgere cresc o data cu cresterae numarului de participanti, intrucat fiind un traseu eminamente tehnic, intervin timpii de asteptare dupa cel din fata.

Ora 9:40 Pornim. In afara de verii mei, nu ii cunoastem pe ceilalti drumeti. Am avut parte de un grup frumos, ok. In dreptul indicatorului rutier de curba periculoasa si atentie animale pe sensul de coborire intalnim primul marcaj punct rosu, care ne va insoti, dar fie spus nu ai cum sa gresesti drumul.

Indicatorul de la sosea

Drumetia va fi plina de obstacole, unele provocatoare, care vor testa indemanarea noastra la catarare si descatarare, pe un traseu amenajat cu cabluri de sustinere, scoabe, scari, parapeti, unele insa in stare degradata, desprinse sau lipsa.

Primul obstacol este unul artificial, si anume un baraj, de fapt o stavila, un perete de beton al unei lucrari hidrotehnice de amenajare a cursului paraului la intalnirea soselei. Urcarea barajului se face pe niste scoabe metalice (trepte) montate pe latura sa stanga cum ne deplasam noi, sau pe dreapta in sensul de curgere al paraului.

barajul ce trebuie urcat la intrarea in traseu

Daca am deposit cu brio acest prim hop, inseamna ca avem suficient curaj pentru a intra in traseul propriu-zis. A fost un test edificator, de incalzire.

Acum, la sfarsit de august, debitul paraului este mic, aceasta luna fiind una potrivita pentru parcurgerea cheilor. Depasim o zona unde mergem pe langa parau, la inceput pe dreapta lui (la directii a se intelege mereu sensul de curgere a apei), pe stanci si pietre din si de langa albia paraului.

Apar si primele scari metalice, care nu ridica probleme deosebite, ba este de apreciat ca usureaza foarte mult accesul si il fac mai sigur.

Facem multe poze

si admiram fiecare bulboana de apa formata pe curs.

Firicelul de apa slefuieste la greu stancile si le slefuieste ca un mester maiastru.

Apar si alte amenajari metalice ale traseului, inca soft 😊

Zona este una impadurita si racoroasa, conditiile de drumetie sunt ideale. In primul loc unde traversam pe malul opus este sau mai spus a fost un loc de popas, acum partial distrus. Cand am venit data trecuta, in recunoastere sa spunem, aici am putut citi avertizari despre existenta ursilor in zona. Atunci, imediat dupa ce tocmai citisem am auzit doua mormaituri si m-am cam speriat. Oricum nu aveam de gand sa parcurg tot canionul, dar vorba ursului 😊 m-a facut sa fac din acel loc cale intoarsa. De data asta nu am auzit mormaituri, cu ursul ne vedem mai tarziu. 😊

Vreau acum sa va spulber frica. Daca parcurgeti traseul in weekend este foarte circulat si atunci animalele salbatice nu apar la vedere. Oricum daca faceti zgomote (fluieraturi) si vorbiti in grup, ursii nu va ies in cale. Ei cu ale lor, noi cu ale noastre.

Dupa un foarte scurt popas, purcedem din nou la drum. De acum inainte vor fi mai multe travesrari de pe o parte pe alta a malului, a cheilor tot mai spectaculoase pe masura ce ne afundam in partea superioara a traseului.

Uneori exersam mici salturi sau pasi mai mari.

Ora 10:40 Suntem la baza unui pasaj care face deliciul plimbaretilor. Undeva iniantea noastra la metri buni deasupra inaltimii capetelor noastre este podul, amenajat deasupra cascadei. Jos, la baza este o stanca in dreapta cararii, cu un unghi bun catre pod si cascada – loc de poze.

Dar ce sa vezi, ca dupa ce ca te cocoti pe scari pana la pod si traversezi cascada, imediat dupa aceea se continua cu o scara care urca aproape vertical pe stanca.

Cu ceva ani in urma aveam emotii mari la traseele “suspendate”, dar acum tocmai ce venisem de cateva zile din creasta Fagarasului, unde bifasem Custura Saratii, cel mai tehnic si dificil traseu marcat din tara. Curaj, prieteni! 😊

Bulboane si cascade, bulboane si cascade, superb! 😊

De pe pod, vedem atat partea inalta a cascadei, sub noi, cine se uita (!) 😊, dar si alta cascada mai mica in amonte dar tare frumoasa si cuminte.

O fac geloasa pe urmatoarea.

Ajungem in dreptul unui mic lac. Trebuie sa ne incadram pe stanga lui pentru a il depasi pe un pasaj cu scoabe montate partial deasupra apei (iuci!). Sunt doua niveluri de scoabe, unuele montate sa te tii cu mainile, altele sa pasesti pe ele. Tata isi face planul de bataie, dar zambeste si la fotograf, intr-o pozitie in care s-a oprit. Este important sa pozam sau sa stam la poze numai in stationare dupa ce ne-am asigurat ca suntem in echilibru si safe.

Dupa ce am risipit emotiile acestui sector de drum, trebuie sa va spun ca nu mai are sens sa va intoarceti de aici, chiar daca v-a fost frica pe alocuri, ati fost suficient de curajosi si de-acum ce va uram va fi ceva … firesc.

Intram pe o portiune in care in vadul paraului sunt multe pietre, stanci mari, peste care sau printre care ne croim drum.

Alte dati, ne mai apropiem de peretele canionului, caci doar pe acolo se poate si ne ajutam din nou de cabluri si alte mijloace de siguranta intalnite pe acolo.

Cam asa arata locul faptei. Super tare si misto! 😊

Va place? Cand v-ati hotarit sa mergeti in Valea lui Stan?

Peretii printre care acest paraias si-a croit cale sunt inalti, doar vegetatia mai atenueaza din maretia lor.

Urmeaza alte si alte obstacole, dar de-acum parca ne dorim sa vedem ce probe de indemanare mai trebuie sa parcurgem.

Ora 11:15 Ajungem la a doua cascada mai acatarii. Poze, again!

Daca avem cascada, este evident ca avem din nou scari verticale. Mai aveti emotii? Eu, da, dar mai mici, pentru ca doza de incredere este net superioara decat la prima scara.

Cascada vazuta de mai sus, iar in dreapta ei vedeti din nou o scara ametitoare.

Mai avem un pasaj greut, cocotat la inaltime deasupra haului, nu mare totusi, dar atentia la fiecare pas ramane dezideratul pentru reusita zilei. Pe alocuri mai lipsete cate o scoaba sau un cablu, asa ca fiecare trebuie sa isi calculeze pasii dupa propriile posibilitati.

Ora 11:30 Ultimul punct special din traseu. Canionul. Nu ca pana aici nu am avut canion, dar acum peretii cheilor s-au apropiat si paraul acopera cu albia sa tot spatiul de la un perete la celalalt. Cand nivelul apei este mic, cum se intampla acum, se poate parcurge acest sector si prin apa. Oricum exista optiunea unui nou exercitiu de catarare, ancorare pe peretele stang al canionului, varianta pentru care opteaza majoritatea turistilor.

O poza si cu mine ca sa ma credeti ca am trecut pe acolo. Sau ca sa cred macar eu.

Ultima cascaduta

… cativa pasi prin padure si la …

Ora 11:50 ne cocotam pe un baraj parasit, caci pe acolo ne conduce punctul rosu.

Intram de-acum in alta lume. The end of the canyon! Dar excursia noastra nu s-a incheiat, ca doar nu vom ramane sa inoptam in patria ursilor.

Peisajul devine unul clasic de poteca de padure si daca nu ati obosit pe scari si scoabe, o puteti face acum caci aveti de urcat vreo 100 metri diferenta de nivel destul de abrupt …

Ora 12:40 … pana intr-o frumoasa poiana insorita si plana, loc ideal pentru pauza de masa. Este Poiana Calugarita, situata la cota 1050 mdm.

Dupa binemeritata pauza de sandvis, fructe, batoane incepe coborirea prin padure care ne va scoate in drumul croit de malul drept al lacului de baraj de la Vidraru, numit DN7D (!), dar neasfaltat. Se pot folosi si scurtaturi.

Atentie! In DN-ul forestier, ca nu stiu cum sa-i spun mai bine, urmati directia la dreapta.

Pe mana dreapta se vede si Cascada Calugarita, eu nu am pozat-o din unghiul cel mai bun, dar mi-a fost lene sa ma intorc in pozitionarea optima.

Cascada Calugarita

Din pacate cand mai trec masini, straturi de praf se vor depune pe fetele noastre transpirate

DN 7D

Pe Lacul Vidraru se plimba vaporase si alte ambarcatiuni mai mic, iar pescarii isi exerseaza maiastria

Lacul Vidraru

Ora 14:20 Trecem prin primul tunel, cel de dinainte de baraj unde regasim soseaua asfaltata (DN 7C) dar si un adevarat blocaj auto rutier.

Admiram barajul Vidraru si continuam pe sosea la vale pentru inca 1 km pana la masinile noastre.

Barajul Vidraru

Pe sosea, ne-am intalnit cu “Real Mos Martin”, care era la masa si privea imun la traficul aglomerat de pe Transfagarasan.

Mos Martin la sosea

Cred ca pe acelasi Mos Martin l-am intanit si cateva saptamani mai tarziu, caci se intampla in acelasi loc si parea de aceeasi talie mare.

Invitatie

Nu ratati o drumetie pe Valea lui Stan. Merita din plin. Racoare, adrenalina, emotii, abilitati de catarare…. Frumos tare! 😊

Numai de bine! 😊

August 2021

 

Leave a Comment