Gradina Zoologica din Targu Mures

A doua cea mai mare zoo din tara

Unde? Cand? Cat costa?

Gradina Zoologica din Targu Mures se gaseste la adresa: Str. Verii nr. 57, cod 540080. Aceasta se gaseste pe Platoul Cornesti, in estul orasului. Pe platou este si o linie de trenulet de agrement (in februarie cand am fost noi, nu functiona), care are un traseu inelar cu statie la zoo.

Statia trenuletului

Platoul Cornesti este punctul cel mai inalt al orasului la cota 488 mdm si situat cu aproape 200 m fata de ”orasul de jos”. Exista si cateva poteci, unele marcate, care urca prin padurea de stejar si carpen spre zoo. Padurea de aici se numeste “Padurea Mare”.

Se poate vizita zilnic contra cost intre orele 9 – 16. Ultima iesire permisa este la ora 17.

Un bilet intreg costa 20 lei, unul fractionat 10 sau 5 lei. Exista tarife speciale pentru familii cu maim ult de 1 copil, pentru grupuri organizate.

În partea estică a oraşului, pe platoul Corneşti se afla Grădina Zoologică, la 488 m deasupra Mării Negre şi la 197 m deasupra oraşului. Padurea de stejar si carpen, numita “Padurea Mare” ofera conditii ideale pentru animalele grădinii.

 

Despre Gradina Zoo din Targu Mures

Povestea Gradinii Zoo din Targu Mures incepe in anul 1960 ca o gradina micuta cu numai 10 animale. Astazi gazduieste pe 40 hectare ca. 750 animale din 150 specii impartite in 5 sectoare.

Este unul din cele mai populare obiective turistice din oras.

 

Vizita noastra

Platim intrarea si trecem poarta gradinii.

Intrarea in Gradina Zoologica

Citim o harta a locului si admiram un foisor. La toate intersectiile de alei se gasesc indicatoare cu pictograme care te ghideaza corespunzator.

Incepem in Pavilionul Maimutelor

Ne propunem sa facem o bucla in sens invers acelor de ceas. Asta inseamna ca la prima bifurcatie ne orientam usor dreapta. Aleea este pazita de un strut african atent la noi si noi la el.

Strutul african

Am apreciat existenta unor panouri bilingve, in limba romana si maghiara, cu tematici educative, cum ar fi: “Cum sa ajutam pasarile iarna?”

De sus ne-au privit, corbii si vulturii, ultimii cu priviri agere, patrunzatoare.

Foarte repede avem sa cunoastem surpriza placuta a vizitei noastre. Indreptandu-ne catre tarcul paunilor care tipau ingrozitor de strident, ne-am intalnit cu … un paun asiatic, care circula liber pe alei, ba chiar lasa impresia ca sta la poze.

Paunul de pe aleile gradinii

In extremitate dreapta a buclei de parcurs multi ponei serveau micul dejun

Poneii

De la frig la … prea cald. Intram intr-un pavilion ce necesita caldura pentru locuitorii sai. Este locul reptilelor, intre care un crocodilas parca ar vrea sa iasa din bazinul lui, iar broastele testoase erau la ora de inot.

Tot la caldura stateau tarantula si serpii, dar si pestii exotici.

Alt pavilion era plin de viata si miscare. Pasarile intre care papagalii, perusii se agitau de zor pentru ca le venisera grauntele.

Schimbam din nou aerul cald si ciripitul pe aerul rece de afara si spectacolul cornutelor.

Un pavilion aparte este cel al elefantului

Elefantul

Am ajuns intr-un loc unde am trecut cu o oarecare emotie caci in dreapta era teritoriul bizonilor, delimitat de un gard de 2 barne, pe care mi-l imaginam ca o trambulina numai buna de sarit pentru impozantele ierbivore. Superbi bizonii.

Bizonul

In plan indepartat erau zimbrii nostri si, culmea, intre bizoni si zimbri pasteau cerbii.

Am sa las si o dovada ca iubesc ursul.

Dingo era vesel si ne ignora.

Cainele Dingo

Porcul Pecari este o amintire din copilaria mea de la un joc educativ cu carti. Acum, in sfarsit, l-am vazut live.

Porcul Pecari

Suntem in a doua jumatate a turei noastre in care suntem doar ”outside” sa salutam cerbul, strutul, tigrul, lupul polar.

Pe partea opusa intr-un lac inghetat pe care soarele de iarna dorea sa invinga ghiata, macait si balacit atrage privirea noastra.

Pasari de balta

Spre final vedem canguri jucandu-se in zapada.

Canguri

Ajungem in aleea lata pe care intrasem cu vreo 2 ore inainte.

 

Concluzie si evaluare

Preferatii nostri au fost paunul, perusii, bizonul, lupul polar.

Evaluare Google – 4,6 / 5 din peste 8000 de recenzii.

Am fi apreciat daca ar fi fost curatate aleile de ghiata si daca ar fi fost mai multe sisteme de prezentare mai modern, mai noi.

Bineinteles ca la zoo este usor sa te simti din nou copil chiar daca plateste bilet de adult.

 

Alte linkuri despre Targu Mures

Ghid Targu Mures

Palatul Culturii

 

Numai bine!

Februarie 2022

Leave a Comment