Ghid turistic Piatra Neamt

Vizitarea obiectivelor turistice din Piatra Neamt

Octombrie 2022

Despre Piatra Neamt

Piatra Neamt este municipiul resedinta de judet al judetului Neamt, situat in regiunea Moldovei, in NE tarii, pe raul Bistrita, la confluenta cu raul Cuejdi. Orasul se gaseste pe DN15 Bacau – Turda, la 70 km Est de Bacau si la 200 km Vest de Targu Mures. Piatra Neamt se situeaza la altitudinea medie de 345 mdm, se intinde pe 77 kmp si numara circa 85.000 locuitori, circa 90% sunt romani ortodocsi.

Coordonate: 46°55′39″N 26°22′15″E

 

Plimbarea mea prin Piatra Neamt

S-a ivit sansa sa ajung in Piatra Neamt datorita finalei campionatului national de tenis de masa, la care a participat fiul meu, Emi.

Am pornit din Cartierul Pietricica, ocolind Dealul Pietricica, un reper al orasului, pe care am admirat culorile toamnei. In oras se gasesc multe indicatoare plasate in intersectii care te orienteaza catre obiectivele turistice. Am traversat paraul Cuejdi si am ajuns la o intersectie mai mare, Piata Mihail Kogalniceanu, unde se gaseste statuia lui Kogalniceanu si primul muzeu pe care l-am avut in cale.

 

Muzeul de Istorie si Arheologie

Adresa: str. Mihai Eminescu 10 / in renovare la data vizitei mele.

Se gaseste intr-o cladire monument istoric si detine vestigii descoperite in zona subcarpatica a Moldovei din epoca civilizatiei eneolitice, din cea a bronzului, din perioada geto-dacica, din evul mediu, din epocile moderna si contemporana, dar si o colectie numismatica.

Pe str. Lt. Draghiescu, care flancheaza muzeul, este o scurtatura, care iese in bd. 9 Mai, aproape de gara, dupa mai putin de 1 km.

Gara si statia telegondolei

Gara si statia telegondolei se gasesc in Piata Garii, intr-o intersectie in T. Este usor de identificat locul dupa traseul telegondolei. Cu ocazia unei vizite trecute am facut o plimbare dus-intors cu telegondola care ofera o perspectiva panoramica asupra orasului. Statia superioara a telegondolei este pe Muntele Cozla.

De la gara am urmat itinerariul strada Bistritei, paralela cu calea ferata, strada Independentei, bd. Decebal. Avand apoi ca reper instalatia de nocturna a stadionului, dupa 2 km, am ajuns la cocheta arena fotbalistica din Piatra Neamt.

Stadionul Ceahlaul

Adresa: str. Eroilor

Am inconjurat pe trei laturi stadionul, in jurul caruia am vazut parcari dar si terenuri de antrenament si sportivi veniti la stadion.

De pe str. Eroilor am schimbat directia la dreapta pe langa stadion pe str. Stefan cel Mare si am trecut pe langa Colegiul Tehnic Forestier spre Parcul Zoologic Cozla sau Gradina Publica Nicu Albu, pe care l-am gasit fara animale si trist. 1,2 km de la stadion.

Am admirat totusi 2 sculpturi reprezentand un chip de dac si unul de daca.

Pe langa acest parc urca marcajul turistic banda albastra spre Vf. Cozla, la statia superioara a telegondolei.

Strada Stefan cel Mare ne conduce, incet dar sigur, dupa 400 m, catre zona cea mai atractiva a orasului Piatra Neamt. Nu vom intra in pasajul rutier ci vom ramane deasupra acestuia avand pe partea stanga Primaria.

Primaria

 

Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni

Adresa: str. Stefan cel Mare 3

Deschis: marti – duminica intre orele 10 – 18

Muzeul de Arta Eneolitica Cucuteni apartine de Muzeul de Istorie si Arheologie al orasului si se gaseste intr-o superba cladire monument istoric. Muzeul a fost deschis in anul 2005, este unic in Europa, si detine cea mai bogata colectie Cucuteni cu 300 de piese din categoria “tezaur” a patrimoniului national.

Este unul din muzeele care nu trebuie ratate.

Suntem in perimetrul Curtii Domnesti intre strazile Stefan cel Mare in partea de sus si bd. Republicii in partea de jos unde se gaseste si Parcul Tineretului. In parc este un monument inchinat eroilor, dar si statuia lui Stefan cel Mare. In dreapta este vechiul hotel Ceahlaul.

De jos admiram Zidul medieval de incinta al Cetatii (sec. XVII), pe langa care se urca pe mai multe variante in Piata Libertatii, un platou unde se gasesc mai multe obiective turistice de top, intre care si Muzeul Cucuteni, deja prezentat.

 

Biserica Domneasca

Biserica poarta hramul “Nasterea Sf. Prooroc Ioan Botezatorul”. si se mai numeste Biserica Sf. Ioan Domnesc. A facut parte din ansamblul Curtii Domnesti de la Piatra. A fost ridicata in timpul domniei lui Stefan cel Mare, in anul 1498. Are o lungime de 26 metri si o latime de 9 metri. Remarcabila este bogata decoratie de ceramica smaltuita pastrata aproape intacta. Este declarata monument istoric.

In interiorul bisericii se gaseste Pisania Turnului Clopotnita, care spune asa: “Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Tarii Moldovei, am zidit aceasta clopotnita cu doamna sa Maria, fica lui Radu Voievod si cu iubitul lor fiu Bogdan Voievod, in anul 7007 iar al domniei sale anul 43-lea curgator, octombrie 28.”

Turnul lui Stefan cel Mare

In mijlocul platoului de sus, numit Piata Libertatii, troneaza semet, dar inchis, in curs de renovare, Turnul lui Stefan cel Mare.

Turnul lui Stefan este si el monument istoric. A fost construit in anul 1499. Apartine parohiei Sf. Ioan Domnesc. Face parte din complexul medieval Curtea Domneasca. Astazi este simbolul muncipiului Piatra Neamt.

 

Muzeul de Etnografie

Deschis: marti – duminica intre orele 10 – 18

Tot pe platoul din Piata Libertatii se gaseste Muzeul de Etnografie. Acesta prezinta aspecte ale locuintelor taranesti traditionale de pe Valea Bistritei, costumul popular romanesc specific zonei si principalele mestesuguri din regiunea subcarpatica a Moldovei, precum tesutul, cojocaritul, prelucrarea lemnului, cresterea animalelor. Este cladire monument istoric.

Casa a fost construita in anul 1924 si a servit drept casa directorului scolii nr. 1 de baieti “Lascar Catargi”. Stil arhitectural este cel neoromanesc. Muzeul de Etnografie se afla aici din anul 1980.

M-am bucurat sa vad multi vizitatori si la acest muzeu.

Muzeul de Arta

Deschis: marti – duminica intre orele 10 – 18

In continuarea Pietei Libertatii, pe aceeasi parte urmeaza Muzeul de Arta. Aceasta constructie a fost ridicata in anul 1930 si a gazduit Scoala nr.1 de baieti “Lascar Catargi”. Mai tarziu a fost muzeu arheologic, iar din 1980 gazduieste Muzeul de Arta. Este de asemenea monument istoric.

Muzeul prezinta colectii de pictura, grafica, sculptura si tapiserie, realizate de artisti romani.

Muzeul Curtea Domneasca. Pivinitele.

Adresa: str. Stefan cel Mare 4

Spatiile situate in apropierea Colegiului Petru Rares prezinta materiale tridimensionale si documente referitoare la Curtea Domneasca din Piatra Neamt, atestata la 20 aprilie 1491. Muzeul cuprinde si cele 2 pivnite ale Caselor Domnesti.

Teatrul Tineretului

Adresa: Piata Stefan cel Mare 1

Pentru a ajunge la acesta coborim scarile catre Centru. Cladirea cu doua etaje, cu mansarda si demisol, apratine stilului arhitectonic neoromanesc din perioada interbelica, anul finalizarii constructiei fiind 1935. Arhitect F. E. Droz, antreprenor acelasi Carol Zanni ca pentru majoritatea superbelor de muzee de pe platoul de sus. Este monument istoric.

Parasim zona ce amai atractiva a orasului, pe langa hotel, la stanga, intrand pe strada Petru Rares.

Muzeul de Stiinte Naturale

Adresa: str. Petru Rares 26

Deschis de marti pana duminica intre orele 10 – 18

Acesta functioneaza in imobilul donat de istoricul Iulian Antonescu. Detine o colectie de pesti fosili unica in lume, dar si alte exponate rare de geologie, flora si fauna din Muntii Neamtului si Ceahlau.

De la teatru am parcurs 600 metri.

Parasim zona centrala a orasului urmand str. Petru Rares si apoi Mihai Viteazul, trecand peste raul Cuejdi si pe langa Biserica Sf. Mc. Mina. Tinem directia spre Roman pana la iesirea din oras, unde dupa 2,5 km, pe partea stanga intalnim …

 

Sala Polivalenta

Cu o capacitate de 4.000 locuri Sala Polivalenta gazduieste sporturi de sala, evenimente, concerte, competitii.

 

Evaluari

Personal mi-a placut perimetrul din Curtea Domneasca unde sunt concentrate majoritatea obiectivelor turistice ale orasului Piatra Neamt. M-am bucurat de fascinanta cultura Cucuteni vizitand Muzeul de Arta Eneolitica si mi-ar fi placut sa fi facut si o drumetie pana pe Cozla.

Mai jos regasiti evaluarile de pe Google pentru cateva din obiectivele orasului. Nota maxima este 5, aici cititi nota medie / numarul de evaluari din care este calculata.

Muzeul de Istorie si Arheologie – 4,6 / 300

Telegondola – 4,5 / 6.000

Stadionul Ceahlaul – 4,3 / 1.000

Muzeul Cucuteni – 4,6 / 200

Biserica Domneasca – 4,6 / 100

Muzeul Curtea Domneasca – 4,6 / 100

Teatrul Tineretului – 4,7 / 1.000

Vizitati Piatra Neamt! Numai bine!

Leave a Comment