Ghid Mamaia

Cea mai vizitata destinatie de catre persoana mea

Bine ati venit in Mamaia! scria acum cativa ani la intrarea in statiunea Mamaia dinspre Constanta via bd. Mamaia. NU mai este acel mesaj de ospitalitate. ☹ In acest caz am sa va urez eu BINE ATI VENIT in Mamaia! 😊

Mamaia este o statiune controversata in schimbare vizibila. In bine? In rau? Am sa va povestesc cate ceva despre Mamaia si la sfarsit incercam impreuna sa tragem niste concluzii, eu le voi posta pe ale mele, voi alegeti ce faceti cu parerile Dumneavoastra, poate le dezbatem pe blog.

Despre Mamaia

Mamaia apartine administrativ de Constanta, lipita la nord de orasul port, municipiu resedinta de judet a judetului cu acelasi nume. Este o statiune estivala, insa noi o vizitam de cateva ori pe an, in toate anotimpurile. Oficial in 2002 numara 7 locuitori permanenti cf wiki, dar sigur lucrurile stau altfel in prezent. Mamaia se intinde pe o limba de nisip si pamant, lunga de 8 km si lata de 0,3 km, numita grind, situata intre Marea Neagra la est si Lacul Siutghiol (lacul laptos in limba turca) la vest.

 

Scurt istoric

Mamaia nu are multe file de istorie. Ceva mai nordic fata de statiunea de azi, a aparut la inceputul sec. XX un sat de pescari, Mamaia-Sat. Se spune ca toponimia numelui se trage de la un tatar, pe nume Mamai, care a stapanit pe aici.

Statiunea Mamaia a inceput sa fie ridicata dupa anul 1906. S-a dezvoltat dupa Primul Razboi Mondial cand familia regala a construit aici o resedinta – “Castelul” si au aparut si primele hoteluri si Cazinoul. Dupa al Doilea Razboi Mondial s-au construit majoritatea hotelurilor tip (comuniste), care au gazduit si inca mai gadzuiesc sute de mii de turisti. Mamaia a devenit o celebra destinatie de vacanta estivala pentru turistii romani dar si starini, in special din tarile socialiste. Imi amintesc de comertul tip talcioc venit o data cu strainii, dar si de indragitul post local de radio Radio Vacanta.

Dupa Revolutia / lovituta de stat din 1989, strainii nu au mai venit in masa la Mamaia, aproape ca au disparut, Radio Vacanta a incetat sa mai emita. Mamaia a devenit statiunea scumpa a litioralului si mai selecta. S-a construit Mamaia Nord, zona care a ajuns repede mediatiazat ca una de fite cu baruri, discoteci, si petreceri extravagante, luxuriante si foarte scumpe, accesate evident doar de cei foarte bogati. Din nou s-a dus faima acestui loc in strainatate si au venit si bogatani straini.

Mamaia – 2021

Acum Mamaia este din nou in regres, si nu cred ca din cauza pandemiei, desi poate fi invocata. Nu mai exista Festivalul de Muzica Usoara de ala Mamaia, nu mai exista spectacole la Teatrul de Vara. Foarte multe spatii de cazare din nord sunt neocupate vara, alte constructii au ramas incepute si in paragina. Mamaia este mai ieftina si mai aglomerata in extremitatea ei sudica, si mai libera si scumpa in nord.

Highlight-urile din Mamaia

Marea Neagra. Evident ca atractia nr. 1 este insusi litoralul Marii Negre din statiunea Mamaia. Plaja lata cu nisip fin si apa mica la mal erau atu-urile pentru care multi turisti alegeau plajele din Mamaia. Exista plaje amenajate cu sezlonguri si umbrele clasice sau mai smechere, unele cu baldachine. Exista si zone de prosoape.

Mamaia are sau avea cel mai fin nisip de la litoralul romanesc si plajele cele mai late si intinse? In prezent este in derulare un proiect controversat de latire a plajelor. In esenta proiectul vizeaza protejarea malurilor marii care se erodeaza sau din care marea mai mananca cate o bucatica de plaja an de an. Astfel s-a ajuns sa se excaveze nisip din largul marii si sa fie basculat pe plaja si la tarm, plaja latindu-se de la 200 – 250 metri cu inca 120 – 200 metri. Supararea turistilor este ca acest nisip este plin de scoici si astfel unul din atuurile plajelor din Mamaia – nisipul fin – este partial pierdut. Proiectul este in derulare si eu sincer mai sper ca se va aduce nisip fin peste cele cu scoici, la unele plaje private am vazut deja aceasta operatiune. O alta plangere a turistilor este ca pe noua plaja, latita, sezlongurile si umbrelele au ramas departe de mal, proprietarilor de plaje nepermitandu-li-se sa desfasoare activitati comerciale pentru un numar de cativa ani, desi unii o fac pe proprie raspundere sau poate au “pile”.

Nu uitati sa va bucurati de pescarusi si al lor tipat, de castele de nisip, de plimbari pe mare cu diferite ambarcatiuni, de micii pestisori din apa, nu va suparati pe alge sau pe meduze atunci cand ajung catre mal, bucurati-va de valuri, atunci cand sunt, sim ai ales de soare, dar cu masura, caci sunt cunoscute efectele nocive la expunere prelungita cand soarele arde.

Mamaia are o faleza amenajata pe care te poti plimba, alerga sau pedala, pe anumite portiuni fiind permis si accesul auto, cu sens unic. Terasele, unele cu impinge tava, magazinele cu articole specifice, tonetele cu inghetate, dulciuri, gogosi, covrigi, pizza, discotecile si barurile, dar mai nou si magazinele alimentare, farmaciile, se inlantuie de-a lungul falezei, viermuind vara de turisti, in extrasezon fiind imenas majoritate inchise.

Nu ratati rasariturile de soare pe plaja din Mamaia, atunci cand soarele se pregateste sa iasa la orizont, “din apa”, sa iasa maim ult si mai mult pana sa isi arate intregul discul luminous galben dupa ce te provoaca sa recunosti cate nuante de rosu, portocaliu si galben cunosti? Spectacolul este magnific, ideal pentru poze si filmari. Daca mai adaugi un norisor sau valuri care se sparg timid la mal sau poate furios, spectacolul gratuit este garantat. Oare cate povesti de dragoste cunoaste plaja din Mamaia?

Mamaia mai are alte cateva atractii precum Satul de Vacanta, Aqua Magic, Telegondola.

Satul de Vacanta de astazi si-a pierdut farmecul si conceptul initial care te invita in case si restaurante cu terase, traditionale, decorate rustic cu elemente specific zonele pe care le reprezentau. Dupa Revolutie, unele s-au inchis, altele au devenit restaurante pur comerciale, cateva au mai ramas. Unde sunt placintele dobrogene de alta data? Unde este trenuletul care facea turul lacului? A mai ramas insa parcul de distractii pe laturi dinspre Bd. Mamaia, cu mountain rousse, trenulete, masinute, balerina, kart-uri, curse de cai, lebedele, distractii pentru mic, foarte mici si mari. Dar atentie mare la buzunare, este o viremuiala cu multi intrusi maslinii veniti “la munca”. A devenit dezgustator si nesigur.

Aqua Magic este un parc acvatic, intins pe aproape 3 hectare, care atrage multi turisti vara. Eu nu am fost niciodata oaspetele acestuia, ca nu am aceasta pasiune, dar sunt foarte multe familii cu copii in special care adora acest loc. Are tobogane, piscine, caderi de apa, diferite atractii specifice, baruri si optiuni de servit masa.

Telegondola este una din preferatele noastre. Parcurge un traseu de 2 km de la Hotel Perla (sudul statiunii) – Cazino (putin mai nordic de acesta). In punctul de maxima altitudine trece pe deasupra catorva hoteluri.

Lacul Siutghiol nu a fost intre destinatiile mele. Are mult mai putini vizitatori de cat malul marii. Ocupa 20 kmp, are o insula – Insula Ovidiu – si in ultimii ani sunt in puternic avant sporturile nautice, inclusiv unele extreme.

Plimbare de la nord la sud

Incepem in zona Hotelului Vega, mai de elita si mai scump

In apropiere de zona numita “La Butoaie”, cea mai indragita de noi, unde de obicei faceam plaja la Bikini Beach.

Veti gasi aici mai multe restaurante impinge tava, magazine, chioscuri si tonete.

Sa pasim putin si pe bulevardul ce strabate Mamaia, care are 3 benzi pe sens, de o parte si de alta fiind hoteluri si apartamente de inchiriat.

Revenim catre mare si intram printre hoteluri, ca sa va laud un hotel vechi, renovat, indragit de noi, Hotel Apollo.

Pe sosea mai spre sud este o pasarela, de pe care se poate admira Lacul Siutghiol si Insula Ovidiu.

In dreptul pasarelei, pe partea cu marea, este Hotel Rex, iar intre pasarela si faleza care trece pe langa hotel, este celebra statuie Foca.

De aici faleza este foarte lata si doar pietonala sim ai putin aglomerata cel putin pana ajungem la telegondola. Pe dreapta este un restaurant bun cu multe mancaruri cu specific pescaresc si prajituri si torturi originale – Blue Aqua.

Faleza trece prin spatele hotelului Iaki, un hotel fain, dar nu exceptional cum se doreste a fi, cu o baza de spa cautata, cu un marketing bun, dar scump.

Mai in fata, pe dreapta, este o constructie care plange – Castelul Reginei Maria. Nepasarea ii agraveaza starea de ruinare.

Si, am ajuns la capatul Telegondolei. Aceasta se inalta repede deasupra falezei si apoi se orienteaza aproape paralel cu aceasta, dar pe deasupra hotelurilor din zona.

Pe stanga falezei ajungem la Cazino, alt loc foarte populat candva, acum partial inchis datorita unui santier arheologic. In piateta din dreptul acestuia, Piata Cazino, se organizau saptamanal mari parade tematice prin anii 2010 daca nu gresesc.

Pe plaja, in stanga, ne apropiem de pasarela pietonala Mamaia, o punte construita deasupra marii, inchisa insa publicului, inxeplicabil, punct.

Pe dreapta falezei este alt loc unde am poposit de cateva ori anul acesta, Hotel Milano Blue, excelent plasat, nou, ok, dar scumput in sezon. Pe acest sector de faleza au acces si masinile.

Dupa ce iese din zona admisa pentru turisme, spatiul se lateste, iar catre dreapta este calea spre cealalta statie a telegondolei, de langa Hotel Perla, unul din marile hoteluri, tot mai modest insa. Langa el oarecem este un Hotel Mihaela, mai nou, accesibul la pret, nu prea grozav insa in ceea ce ofera.

Langa statia de telegondola este o pasarela foarte circulate care traverseaza bd. Mamaia si asigura accesul in Satul de Vacanta Mamaia si in parcul de distractii Luna Park.

Intre sosea si mare se inalta al doilea hotel mare si vechi, Hotel Parc.

In continuare, Bd. Mamaia separa marea de Lacul Tabacariei, care se afla in Satul de Vacanta.

Am ajuns la granita dintre Mamaia si Constanta unde pozam vaporul, cate o asemenea nava fiind amplasata la mai multe intrari in oras.

La final, alte cateva poze cu rasaritul, poate cea mai romantica invitatie la Mamaia.

 

Concluzie si invitatie

Mamaia este pentru mine un fel de prima dragoste care nu se uita. Am ajuns la Mamaia in fiecare an al vietii mele, mai putin in unul singur, iar in ultimii ani am fost chiar de cateva ori pe an, fie si pentru o singura zi. Asta spune mult despre afirmatia cu dragostea.

Trebuie sa va spun, pentru o corecta informare, ca asa cum se intampla si in dragoste, iubita, aici Mamaia, nu mai arata ca in tinerete. Desi a incercat sa se doftoriceasca imi este teama sa nu sufere de o boala grava.

Este evident de ce multi fosti clienti ai litoralului nostru s-au reorientat catre Bulgaria. NU amintesc de Grecia si Turcia. Bulgarii au investit in turism in mod sustenabil si ofera pachete cautate. NU sunt genul de client pentru acele oferte, dar Mamaia nu ofera …..

Din pacate nici nu este pe mainile unui medic bun pacienta Mamaia si asta ma ingrijoreaza cel mai mult. Are inca multi turisti in varf de sezon, ca este litoralul cel mai apropiat pentru majoritatea romanilor. Dar oare ajunge acest criteriu?

Noi vom mai ajunge cu siguranta la Mamaia, dar …..

Numai de bine! 😊

2021