Obiective turistice Topoloveni

Pit stop in Topoloveni

Topoloveni este un orasel in judetul Arges, situat la 20 km ESE de Pitesti, pe DN7.

In Topoloveni exista 2 obiective turistice.

Venind dinspre Pitesti, dupa traversarea raului Carcinov, spre Bucuresti, urmam un indicator care ne scoate din sosea pe o strada ingusta, catre viile de langa localitate si un cimitir cu biserica.

Aici este Fostul Schit din Vii. Este un schit construit in sec. XVIII si refacut in sec. XX.

Adresa: Str. Izvorului Nr. 17.

Mai jos cateva imagini din acest loc.

Vecin cu acest obiectiv este si celalalt – Muzeul Etnografic. Muzeul este unul bogat in exponate, majoritatea la interior, dar cateva expuse afara.

Acesta a fost scurtul popas in Topoloveni

Martie 2022

Numai bine!

Un tur de Mioveni

Plimbare de seara in Mioveni

Mioveni este cunoscut ca “resedinta uzinei Dacia”. Este situat in judetul Arges, un oras numit initial Colibasi, dar care a crescut pe langa industria auto autotohtona. Se afla la 15 km NE de Pitesti, accesibil via DN73 si DN73D.

Incepem plimbare de la Catedrala Ortodoxa Sf. Ap. Petru si Pavel – impozanta si spectaculoasa. Se gaseste in centrul civic al orasului, pe Bd. Dacia.

Ne vom plimba pe bd. Dacia. Cateva bancute cu umbrar sunt ocupate seara de tineri sau de cei ce vor sa serveasca ceva in aer liber.

Putin mai in stanga fata de aceasta artera principala a orasului, se gaseste stadionul orasenesc.

In zona de blocuri, bulevardul are la inceput 2 benzi si este iluminat, apoi urmeaza case si drumul are numai o banda pe sens. Orasul arata ca unul clasic ridicat in socialism.

Trecem de o troita frumoasa si de o fantana, un izvor cu apa potabila.

In prima intersectie cu giratoriu, un fel de intersectie in Y, urmam latura dreapta pentru 100 metri si ajungem la Cula Racovita. Cula a apartinut boierului Racoviceanu. Ridicata in anul 1806, este inalta, cu etaj, solida, simpla, construita in scop de aparare impotriva haiducilor si pradatorilor straini. Astazi gazduieste Muzeul Etnografic Prof C-tin Nastase, care prezinta circa 1.200 exponate din toate zonele tarii. In curtea muzeului se gaseste lingura de lemn uriasa, inregistrata in Guinness Book of Records, masurand 17,79 m lungime și 1,50 m latime maxima. A fost realizata in 14 zile de mesterii populari Ion si Gheorghe Rodos. Lingura este ornata cu motive populare traditionale si cu sigla orasului.

Asta a fost plimbarea de seara prin Mioveni.

Februarie 2022

Numai bine!

O zi in Pitesti

Astazi vreau sa va “vorbesc” despre Pitesti. Am avut ocazia sa cunosc mai bine orasul in cateva ore petrecute aici cat fiul meu, Emi, a participat la o competitie de tenis. Fie vorba, eu cunoasteam Pitestiul din activitatea mea de business, dar acum am avut in vizor pentru prima data si perspectiva turistica, asa ca am luat orasul la pas.

Despre Pitesti

Pitesti este municipiul resedinta de judet al judetului Arges. Este un nod rutier important din sudul Romaniei, situat la 120 km distanta de Bucuresti via autostrada A1, la 70 km via DN7 de Ramnicu Valcea, la 140 km via DN73 de Brasov si la 70 km via DN65 de Slatina. Raul Arges, care izvoraste din Muntii Fagaras, spala tangential limita estica a orasului. Pitestiul se situeaza la altitudinea medie de 289 mdm, cu mentiunea ca in nord urca pana la 400 mdm. Se intinde pe 111 kmp si numara circa 150.000 locuitori, peste 90% fiind romani ortodocsi.

Pitesti este indubitabil un oras industrial. Toata lumea stie ca in apropiere, la Mioveni, se gaseste Automobile Dacia. De jur imprejur s-a dezvoltat industria orizontala de profil din care fac parte mai multi producatori de piese auto. In Pitesti este si o importanta rafinarie de petrol Arpechim (Petrom), care este din pacate si o sursa de poluare a orasului, dar pe de alta parte o sursa de locuri de munca, cea mai importanta dupa Dacia.

Din activitatile mai “domestice” trebuie amintite cele legate de pomicultura si producerea vinului la Stefanesti si a tuicii de Pitesti. Iar la “”culturale”” trebuie bifata Simfonia Lalelelor.

Cativa pitesteni / argeseni celebrii cf wiki: Ion Antonescu, Ion C. Bratianu, Armand Calinescu, Nicolae Dobrin, Cristi Minculescu.

Istoria Pitestiului

Pe aceste meleaguri s-au gasit urme ale vietii umane din paleoloitic apartinand culturii de Prund(u).

Meleagurile argesene de azi au fost locuite in antichitate de tribul lui Dromihete, iar mai apoi de daci si de romani, castrul roman de la Albota stand marturie.

Prima atestare documentara a Pitestiului dateaza din anul 1388, ca vechi targ al Tarii Romanesti. In evul mediu, Pitestiul a crescut repede la rang de oras. Au aparut curtile domnesti, Pitestiul fiind resedinta temporara a mai multor voievozi. Domnitorii Mihai Viteazul si Neagoe Basarab, dar si mari familii de boieri, intre care Golestii si Cantacuzinii, au poposit pe taram argesean.

Plimbarea mea prin Pitesti

Am parcat masina in fata Scolii Matei Basarab. Prima destinatie pe care mi-am propus-o a fost Zona Trivale. Am urmat str. Petre Ispirescu care urca doua terase succesive ale Cartierului Gavana pana la Padurea Trivale unde se intzeapa in str. Nicolae Labis. Pe ultimii 100 de metri strada nu este asfaltata, dar circulabila. Mai departe ajungem la o intersectie in T marcata cu indicatoare.

Indicatoarele te ghideaza in directia dorita

Am mers spre stanga, prin padure, catre Zoo. Condus de indicatoare am ajuns in fata intrarii in Gradina Zoologica a orasului Pitesti, din cele citite cel mai popular obiectiv al locului. Am strabatut 3 km de la start.

Zoo Pitesti se gaseste in Padurea Trivale si ocupa 12 hectare. Gazduieste ca. 1900 de vietuitoare. Imi amintesc cu placere de o vizita mai veche la Zoo Pitesti, de care m-am bucurat, chiar daca erau multe dovezi ca avea nevoie de un facelift. Copiii insa stiu mereu sa se bucure de prezenta animalelor.

Am facut partial cale intoarsa pana la intersectia in T si am continuat inainte catre cartierul Trivale. Pe dreapta trecem pe langa un restaurant mare Cornul Vanatoului, unde am mancat si eu de cateva ori, dar in ciuda amplasarii superbe in padure, cu o curte generoasa, ultimele impresii nu ma conving sa il recomand. Lasam soseaua sa faca un viraj, punct in care continuam tot inainte pe o strada larga pietonala, cu pista de bicicleta, cu banci amenajate pe margine, care se strecoara prin padure in sunetul de cioc-cioc al ciocanitorilor pana la Manastirea Trivale. 2 km de la Zoo.

Manastirea Sfanta Treime Trivale este declarata monument istoric. A fost ridicata in sec XVII – XIX. Ansamblul actual afost zidit intre anii 1672 si 1688 de catre Varlaam, mitropolitul Tarii Romanesti, pe locul unde au existat inainte doua alte lacasuri duhovnicesti.

Am urcat cateva scari pana in curte, pe sub turnul clopotnita si am apreciat linistea din acest loc. Turnul clopotnita, care joaca astfel rolul de poarta de access a aparut in sec. XX.

De aici intentionam sa ma intorc in buricul targului si am ales un traseu superb care traverseaza Parcul Trivale.

In parc, in mijlocul padurii, sunt alei, pe care este o placere sa te plimbi. M-am bucurat sa vad ca din dragoste pentru ele, pasarelele se bucura de multe casute din lemn construite in copaci. Un patinoar se pregatea sa isi primeasca dansatorii pe ghiata. Directia principala, aleea cea mai lata se continua de la iesirea din parc cu str. Trivale, pe care am pozat Palatul Copiilor.

La pas prin Trivale
Palatul Copiilor

De aici am gasit o alee ingusta in scari, in panta ascendenta, care nu figura pe Google Maps, pe care am urmat-o si care m-a scos in str. Teilor.

Am mers apoi mult si bine pe aceasta strada, la vale, pana in Bd. Eroilor, unde putin dupa ce am cotit stanga, am identificat urmatoarele obiective concentrate intr-o singura cladire. 2 km de la manastire.

In cladirea Muzeului Judetean Arges, cu intrare, cred provizorie, din bd. Eroilor, se gasesc modernul Planetariul, Lapidariul, Sectia de Istorie, Sectia de Biologie, Sectia de Stiintele Naturii, Muzeul Sportului Argesean, Expozitia de Numismatica si Expozitia Flori de Mina. Cladirea muzeului este una veche de la sfarsitul sec. XIX. Interesant de vizitat.

La capatul constructiei care gazduieste aceste obiective, in fata sa de fapt, este un mic parc, Parcul sau Gradina Publica 1907, unde se afla statuia din bronz a lui Ion C. Bratianu.

Parcul 1907
Statuia lui Ion C. Bratianu

Intram in zona centrala, traversam bd. Republicii, foarte circulat, si vedem cladirea Cercului Militar, vechiul hotel comunist Muntenia,

Cercul Militar
Hotel Muntenia

iar in capatul Bd. Eroilor, ajungem intr-o noua zona pietonala a orasului.

Am continuat la dreapta, prin Parcul Central pe langa un laculet artificial sinusoidal cu fantana arteziana si alei mai largi si aglomerate sau mai mici si retrase pe langa lac si fantana, pana in Piata Vasile Milea, unde se gasesc Prefectura si Primaria.

Parcul Central
Prefectura si Primaria

Multi porumbei stiu ca vor fi bine hraniti pe platoul larg al pietzei, in care se mai gasesc Monumentul Eroilor Revolutiei din 1989, si Biserica Sf. Gheorghe.

Monumentul Eroilor Revolutiei si Biserica Sf. Gheorghe

In piata am schimbat directia 90 de grade catre stanga spre si prin Pasajul Sf. Vineri, pe sub bd. I. C. Bratianu. Am gasit pasajul destul de curat, luminat si amenajat cu benzi rulante functionale.

Pasajul Sf. Vineri

La capatul celalalt al pasajului este str. Grivitei. De aici am urmat la dreapta un Z, pe Brancoveanu si apoi pe Raurilor, am trecut pe sub calea ferata si am ajuns la Parcul Strand. 1,5 km de la muzeu.

Parcul Strand este amplasat pe malul raului Arges si are in mijloc un lac, de fapt niste canale, in forma ovala foarte intersanta, care pot fi admirate de pe un podet acoperit.

Am iesit pe alta poarta a parcului, situata mai nordic. Am trecut pe langa Bazinul Olimpic.

Bazinul Olimpic

Pe ruta Costache Negri, Gheorghe Sincai, Cal. Bascovului, Eremia Grigorescu, Trandafirilor, Negru Voda am ajuns dupa alti 2,5 km la Memorialul Inchisoarea Pitesti, pe care tare as fi vrut sa il si vizitez, dar era inchis datorita pandemiei. Din pacate.

Penitenciarul din Pitesti, in forma sa actuala, s-a ridicat intre cele 2 razboaie mondiale si a functionat cu aceasta destinatie pana in 1977. Putea gazdui 800 prizonieri in aproape 100 de cellule, aici fiind inchisi foarte multi detinuti politici.

Memorialul Inchisoarea Pitesti

Via Negru Voda si Mircea Eliade am ajuns la locul unde am parcat masina dupa inca 2 km.

Va salut din Pitesti!

Evaluari

Pitesti este un oras in care majoritatea turistilor, mai ales cei cu copii, viziteaza Gradina Zoologica. Mie mi-au mai placut parcurile Trivale, Central si Strand. As fi fost curios sa vizitez Memorialul Inchisoarea Pitesti, dar n-a fost sa fie si cred ca sunt interesante si muzeele inglobate in Muzeul Judetean, in special Planetariul.

Iata si notele pe Google pentri obiectivele prezentate (punctaj maxim 5):

Gradina Zoologica                4,4 din > 1.600 recenzii

Manastirea Trivale                4,7 din 550 rec.

Muzeul Judetean Arges                 4,3 din ca. 200 rec.

Parcul Strand                                 4,5 din peste 3.000 rec.

Memorialul Inchisoarea Pitesti         4,7 din ca. 300 rec.

Zona de langa Pitesti este mai ofertanta turistic de cand orasul Pitesti in sine. Astfel veti fi placut impresionati daca veti vizita in Stefanesti

Complexul Muzeul Golesti             4,7 din 2.000 rec.

Muz. Nat. Bratianu (Vila Florica)         4,7 din ca. 600 rec,                                

mari proprietati ale familiilor nobile ale Golestilor si Bratienilor.

Iar in nordul judetului va recomand Campulung, Curtea de Arges, Namaesti, Barajul si Lacul Vidraru si … Muntii Fagaras.

Surse

In afara impresiilor personale am folosit surse de informare de pe Wikipedia.

Numai de bine! Plimbari agreabile tuturor! 😊

Ianuarie 2022

Bottom of Form

Conacul Bratianu – Vila Florica

In vizita la o familie mare – Bratienii

Unde? Cand? Evaluari

Adresa: Aleea Statiunii 37, Stefanesti, judetul Arges, cod 117715.

Se situeaza la ca. 10 km de Pitesti. Din resedinta argeseana se urmeaza DN7 catre Bucuresti, iar in Stefanestii Noi, se vireaza la stanga pe Aleea ICHV, care se continua cu Statiunii si te conduce catre obiectiv. La un moment dat apar si indicatoare pe traseu. Din Bucuresti ca. 1,5 ore cu masina.

Muzeul este deschis intre orele 10 – 16, mai putin lunea cand este inchis.

Pe Google aceasta destinatie are nota medie 4,6 din 5 rezultata din peste 400 recenzii, eu am sa fiu ceva mai critic, pentru ca locul are un potential mai mare decat ofera acum.

Familia Bratianu si Domeniul Florica

Familia Bratianu a dat Romaniei mai multe nume de vaza care au influentat politica tarii la cel mai inalt nivel. In acest conac s-au nascut si au trait cei mai multi dintre Bratieni. Familia Bratianu a dat tarii 3 prim-ministrii, din care 2 in momente cruciale pentru tara: pe Ion Bratianu pe timpul Razboiului de Independenta si pe Ionel Bratianu pe timul Unirii din 1918, indiscutabil oameni politici de mare valoarea care au contribuit la realizarea Romaniei moderne.

Domeniul Florica cuprinde conacul, o ferma, o crama, o gara (!) si un obserbator astronomic (!).

Vila Florica

La capatul aleii asfaltate care serpuieste usor prin padurea ex-proprietatii a Bratienilor se parcheaza masina in dreptul unui mic palat cu doua etaje – Conacul Bratienilor numit si Vila Florica. Aceasta gazduieste astazi Muzeul National Bratianu. Conacul poarta si numele Vila Florica in amintirea primei fiice a lui Ion C. Bratianu, unul din cei sapte copii ai acestuia.

Casa Florica

Constructia s-a conservat foarte bine in timp. Vizitarea se face numai cu ghid insotitor, chiar si daca esti vizitator solo. Gardianul de serviciu a anuntat ghidul sa se prezinte pentru un tur al vilei. Pana la sosirea ghidului am ochit o cruce funerara. Ea marcheaza locul unde au fost inhumati Florica (1865) si Ion C. Bratianu (1891), Florica fiind fiica acestuia.

Osemintele au fost intre timp mutate in capela din apropiere asupra careia voi reveni. In padurea cu alei amenajate erau montate mai multe casute colorate pentru pasarele, dar iata ca a aparut ghidul…

Vizita incepe cu parcurgerea a doua sali inalte, cu mobilier din lemn masiv si tavan casetat tot din lemn pe care erau aplicate mici decoratiuni ceramice. Prima sala este cred cea mai mare din conac si se numeste Salonul de Primire.

Salonul de Primire

Ne indreptam spre Salonul Fumoir care prezinta mobilier oriental din secolul al XX-lea, ceramica trasilvaneana, dar si un geamantan care a apartinut lui Ion I. C. Bratianu.

Salonul Fumoir

Incep sa apara in fata ochilor mai multe biblioteci. De altfel, din spusele ghidului, aceasta vila a fost gazduit zeci de mii de volume de cartii, care au fost arse de comunisti in fata vilei, avand nevoie pentru aceasta de zile.

Trecem si prin Salonul de Ceai cu mobilier occidental din secolul al XIX-lea. Simplut si atat de diferit de ce vazusem in celelalte incaperi.

Salonul de Ceai

Salonul cu mobilier german este unul mai generos, dar tot cu mobiler simplu.

Salon mobilier ateliere germane

Salonasul turcesc este inconfundabil datorita prezebtei narghiulelelor, a scaunelor joase cu pernute si a altor obiecte.

Salonul Turcesc

Urcam la primul etaj. Piesa de rezistenta este biblioteca. Este dupa parerea mea, camera cea mai impresionanta. Pe toti peretii, pe diferite niveluri, intr-un mobilier de lemn masiv, au ”locuit” candva acele mii de carti. Tot aici mai sunt expuse busturi ale lui Ion C. Bratianu, o sculptura cap, busturi ale Regelui Carol I si ale Reginei Elisabeta, portrete regale.

Biblioteca

Scara din lemn ne invita la al doilea etaj. Aici putem iesi pe o terasa semiacoperita, cu o soba imensa, unde se serveau mese in familie si de unde este panorama catre padure si peste varfurile copacilor pana in Pitesti. Usile de acces sunt originale si au mecanism mare si greu de zavorire.

Inainte de a iesi pe terasa am traversat Biroul biblioteca. Aici este prezentata o plansa mare cu arborele genealogic al Bratienilor.

Cam aceasta este vizita la Vila Florica. Iesirea se face pe alta parte in curtea dintre vila si cladirea vecina unde locuia personalul care lucra pe mosie. Aceasta are o legatura cu vila printr-un hol suspendat la etajul 1.

La vulturi

Dupa vizitarea vilei, rolul ghidului, s-a incheiat o data cu recomandarea de a mai vizita monumental si capela din apropiere.

Am pornit pe o alee larga betonata, prin padure, pe covorul galben de frunze, in urcare usoara pe scari. In cateva minute am ajuns la Grupul Statuar ”La vulturi”. Lucrarea a fost realizata de un sculptor croat. Traditia locala spune ca vulturii in marmura simbolizeaza pe cei trei frati Bratianu, puternice personalitati, oameni politici liberali de prim rang in perioada interbelica: Ion I. C. Bratianu, Constantin (Dinu) Bratianu, Vintila Bratianu.

Grupul statuar prezinta 3 vulturi pieptosi privind catre zari diferite, acoperind tot spectrul din fata lor. Mi-a placut lucrarea.

Sa stiti ca drumul prin padure e foarte scurt si usor.

Capela

Pana la capela m-am deplasat cu masina pentru ca este undeva mai in vale si nu mai avea sens sa ma intorc apoi pe jos pana in fata vilei.

La prima ramificatie la dreapta dupa ce aleea asfaltata coboara in bucla, se urmeaza cateva sute de metri un drum accidentat pana langa o biserica. Aici vedem si limita unei proprietati monahice, locuita de maicute, un numar de telefon unde sa suni si un magazinas cu produse naturale pregatite de calugarite (sucuri, siropuri, conserve, etc).

O maicuta a venit dupa niste minute sa ne deschida biserica, a se numi Capela. O constructie cu o scara laterala, care urca in biserica principala, iar jos la parter, sub scara, este accesul catre capela si cavouri.

Capela

Capela Bratienilor poarta hramul Nasterea Sf. Ioan Botezatorul si a fost ridicata in anul 1898. Aici sunt inmormantati majoritatea membrilor familiei Bratianu.

Jos, in capela, drept in fata sunt doua cavouri mari din marmura neagra ale lui Ion C. si ale lui Ion I. C. Bratianu. Intr-o incapere laterala situate in dreapta intrarii sunt locurile altor membrii ai familiei.

Nu pot sa nu remarc cheia pentru accesul in capela, pe care maicuta ne-a permis sa o filmam si chiar sa descuiem usa. O cheie veche, metalica, mare, am postat-o si in poze. La etaj este biserica.

Despre acest obiectiv

Ghidajul mi s-a parut neconvingator, cel putin acela pe care l-am primit eu. Trebuie putin har, putina pasiune in aceasta meserie, trebuie sa transpire impresia ca esti bine informat, nu numai cu placa standard pe care o reciti.

Consider, asta si datorita comparatiei cu o alta mare mosie celebra invecinata, cea a Golestilor, ca se poate face mult mai mult aici. Poate ca muzeul este inca la inceput, dar eu simt ca este mai mult decat atat si ca se poate mai mult, se poate evidentia mai bine impactul familiei Bratianu in construirea Romaniei moderne.

Vizitati si Complexul Muzeal al Golestilor, care este tot in Stefanesti, “peste drum”, de partea cealalta a soselei principale.

Numai de bine! 🙂

2020

Muzeul Golestilor

Complexul Muzeal al Golestilor (Golesti, Stefanesti, AG)

O mana de muzee ce nu trebuie ratate

Localizare

Pe waze veti gasi Complexul Muzeal Golesti sub denumirea Muzeul Viticulturii si Pomiculturii Golesti sau Golesti Museum, iar pe Google Maps drept Muzeul Golesti.

Adresa este Strada Banul Radu Golescu, nr. 34 conform bilet intrare, dar nr. 1 cf google, sat Golesti, Stefanesti (AG), cod postal 117715.

De la Bucuresti se ajunge urmand A1 pana la iesirea spre Ciresu si Topoloveni, apoi pe DJ105, DN7 si DJ75 pentru circa 110 km in 1,5 ore, detalii aici. Golesti apartine administrativ de orasul Stefanesti, situat la 10 km de Pitesti, pe DN7.

Se poate parca in afara carosabilului pe un spatiu inierbat, langa zidul muzeului, vis-à-vis de Biserica Golesti, alt obiectiv in sine, in proces de restaurare cand am ajuns eu.

Acces si vizitare

Ansamblul muzeal este deschis vara intre orele 9 – 18 si iarna intre orele 8 – 16, mai putin in zilele de luni.

Biletul intreg de intrare costa 10 lei, biletul redus 5 lei, iar un tur ghidat costa 25 lei. Daca doriti si puteti sa alocati timp acestei vizite, luati in calcul cateva ore bune si optati pentru o vizita ghidata. Ghidajul este unul de exceptie. Exista si o aplicatie cu cod QR prin intermediul careia veti putea afla detaliile despre locurile vizitate.

La casa de bilete se gaseste si un magazin cu suveniruri, unele deosebite, dar si o oferta de vinuri din Podgoria Stefanesti,

Imagine din magazinul muzeului
casa de bilete gazduieste si magazinul muzeului

Evaluare

De la mine: nota 10 plus pentru ghidaj, nota 10 plus pentru abordarea celor responsabili cu privire la dezvoltarea acestui complex, la accesarea fondurilor europene, la imbogatirea destinatiei cu activitati, servicii si posibilitati de agrement precum calarie, plimbari cu trasura, spatii de joaca, scoli de vara, tabere de creatie, filmari, teambuilding, evenimente organizate cu mese traditionale si spectacole cu artisti populari.

Bineinteles ca trebuie sa va interesati dinainte asupra acestora, si acum in pandemie cu atat mai mult.

Obiectivul nostru inregistreaza pe Google nota 4,7 din 5 din peste 1600 evaluari.

Prezentare de ansamblu

Pe un panou explicativ de la intrarea in Complexul Muzeul Golesti citesc faptul ca muzeul este organizat in principal in “casele familiei Golescu”, recunoscuta in istoria noastra pentru contributia adusa de unii membri ai sai la dezvoltarea culturii romanesti, pentru activitatea desfasurata in cadrul revolutiilor din anii 1821 si 1848 – 1849, in perioada unirii principatelor in 1859 si in lupta pentru independenta de stat a Romaniei in 1877 – 1878.

Muzeul a fost infiintat in anul 1939 de Regele Carol al II-lea sub numele de “Muzeul Dinicu Golescu”.

Muzeul cuprinde urmatoarele sectii:

  • Sectia memoriala “Casa Golestilor”, costruita in anul 1640,
  • Sectia de istorie “Locul si rolul Golestilor in istoria si cultura nationala”,
  • Sectia pedagogica “Prima scoala sateasca, in limba romana, de nivel superior, din Tara Romaneasca”,
  • Foisorul in care a trait ultimele zile de libertate Tudor Vladimirescu in anul 1821,
  • Sectia pavilionara “Etnografia si arta populara a jud. Arges”,
  • Depozitul de studio al muzeului, ateliere, laboratoare,
  • Muzeul viticulturii si pomiculturii din Romania.

Pe parcursul vizitei puteti face o plimbare si intr-un parc amenajat unde au loc si spectacole si din care se ajunge intr-un superb muzeu al satului romanesc.

V-am spus eu ca va trebuie timp sa vizitati acest loc?

Biserica Golestilor

Inainte sa intrati in curtea conacului puteti traversa strada pentru a vizita Biserica Golestilor. Aceasta poarta hramul Sfintei Treimi. A fost construita in anul 1646 de mesterul Stoica si este ctitorie a lui Stroe Leurdeanu si a Visei din Golesti. In mormintele din pronausul bisericii, se odihnesc membrii de vaza ai familiei Golescu. Am gasit-o in proces de renovare.

Biserica Golestilor

Foisorul de paza (sec. XVIII – XIX)

Foisorul se inalta chiar deasupra portii de intrare in curtea muzeului. O scara din lemn urca la etaj unde poti face roata intr-un balcon care circumscrie constructia oferind privelisti asupra locului. Un drapel flutura mandru deasupra foisorului.

Foisorul de paza

Aici, in ziua de 21 a lunii mai a anului 1821 a fost arestat Tudor Vladimirescu, tradat fiind pe drumul de retragere de la Bucuresti spre muntii Olteniei. Fiind in bune relatii cu boierii Golesti, Tudor Vladimirescu si-a instalat tabara la Golesti. A fost tradat de membrii Eteriei si de unii din proprii panduri. A fost arestat de oamenii lui Alexandru Ipsilanti. Urma sa fie judecat la Targoviste, dar a fost asasinat pe drum.

La etaj este amenajata si o camera decorata corespunzator acelor vremuri.

Etajul foisorului de paza

Rotonda Golestilor

Undeva usor in stanga se gaeste o piateta circulara amenajata cu busturile Golestilor. Aceasta este Rotonda Golestilor.

Conacul Golestilor

Aici se desfasoara partea cea mai consistenta a vizitei.

Casa Golestilor

Conacul a fost ridicat in anul 1640 in stilul architectural pre-brancovenesc de marele vornic Stroe Leurdeanu si de sotia sa Visha, constructor fiind mesterul Stoica. Este totodata singura constructie laica medievala fortificata din tara si este imprejmuit de ziduri inalte din caramida si turnuri de aparare. Conacul a fost restaurant in anii ’40 si se prezinta intr-o stare foarte foarte buna prin comparatie cu alte conace din tara. Aici sunt expuse obiecte personale ale familiei Golescu, mobilier de epoca, manuscrise si carti, majoritatea obiectelor fiind obtinute din donatii ale descendentilor familiei sau altor apartinatori.

Conacul Golestilor

Conacul este o constructie etajata, are in subsol un beci sau o crama. Am urcat intai la nivelul usor inaltat al parterului unde in pridvor este prezentat intr-o imagine inramata arborele genalogic la familiei Golescu, care incepe cu parcalabul Baldovin in anul 1495, stapanitor al Golestilor de Muscel si dainuie peste multe generatii pana la sfarsitul secolului al XIX-lea, desi multi mebrii ai familiei nu au lasat urmasi.

arborele genealogic al Familiei Golestilor

Se intra intai intr-un hol foarte larg. Aici iese in evidenta o scara spiralata din lemn care duce la etaj. Interesante si sunt sobele cu olane varuite in alb, construite in zid la petrecerea dintre camera si spatiul din hol.

holul

De o parte si de alta a holului sunt mai multe camere care au capatat tematici distincte in cadrul muzeului. Astfel vom parcurge pe rand camera de primire a oaspetilor, camera de lucru a fratilor Golesti, camera Zincai si al lui Dinicu Golescu, camera familiei Davila, sufrageria de iarna incluzand camera cu tronul si biroul regal, camera orientala. Nu voi descrie in amanunt fiecare dintre acestea. Voi puncta numai ca sunt deosebit de interseante si bine prezentate si va invit sa le apreciati in pozele pe care le voi atasa articolului. In mod special mi-a placut camera orientala si camera care gazduieste biroul regelui.

Dupa aceasta incursiune fascinanta in istorie romanilor si familiei Golestilor, vom cobori in beci unde pot fi admirate cateva butoaie si arhitectura specifica unei asemenea incaperi sapate jumatate in pamant.

Vizita la acest obiectiv mai atinge cateva puncte interesante.

Bolnita este un spatiu amenajat menit sa aminteasca grija pe care marele ban Radu Golescu a acordat-o amenajarii locurilor pentru bolnavi indiferent de starea lor sociala acoperind si costurile generate de asigurarea unui medic care sa ii trateze pe suferinzi si a medicamentatiei acestora.

Bolnita

Un alt loc vizitat este Baia Turceasca unde am putut remarca ce bine s-a pastrat acest loc in care se poate vedea / deduce functionalitatea acestor bai vechi de trei secole. Baia are forma patrata si un tavan boltit.

Intre altele am remarcat si un turn de aparare.

Nu am vizitat scoala sateasca, despre care insa mi s-a povestit, motiv insa de a reveni pentru … aprofundare. Un mare merit a avut Banul Radu Golescu, care a fost primul om de cultura roman care a dezvoltat scoala la tara.

Expozitia de Pedagogie – Scoala Sloboda Obsteasca

Muzeul satului

In curtea alaturata, delimitate de un zid da aparare gros, este un spatiu deschis, cu bancute, un iaz si un pod arcuit peste acesta. Aici este si un loc de joaca cu tiroliana, unde sper sa revenim cand se va deschide accesul la aceasta dupa ridicarea restrictiilor sanitare. La limita opusa a acestui spatiu, ideal pentru un popas, am vazut montata o scena,unde tocmai de desfasura un concurs artistic, un superb spectacolul din care eu am prins momentul dansului calusarilor.

Si mai trecem intr-o curte vecina, unde se deschide lumea satului romanesc. Este un muzeu al satului, cu casute din diferite regiuni ale tarii, amplasate in teren exact ca pe harta tarii.

Aici veti putea regasi gospodaria veche romaneasca, cu unelte, shure, anexe gospodaresti si camerele caselor asa cum erau ele oranduite de stramosii nostri. Nu putea lipsi biserica din lemn. O prezentare a casutelor puteti urmari accesand codul QR afisat la acestea. Muzeul se intinde pe 10 hectare si detine 40 de gospodarii si anxele acestora.

Am mai vizitat

Expozitia Petre Grant – Parinetle Afisului Modern Romanesc

Concluzie

Vizitand acest loc minunat am realizat ca nu l-am explorat suficient si in totalitate, motiv pentru care am revenit la foarte putin timp cu familia sa il mai vizitez o data pe indelete.

Multumesc in mod special doamnei care m-a insotit, un ghid cu har, un ghid profesionist si pasionat.

Numai de bine tuturor! Nu ratati vizitarea Complexului Muzeal al Golestilor. Deosebit! Un mare bravo!

Si tot in Stefanesti, de partea cealalta a soselei vizitati Conacul Bratienilor – Vila Florica.

2020